Economia socială se derulează prin întreprinderi sociale. Reglementat prin Legea 219/2015, sectorul economiei sociale urmărește creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în întreprinderi sociale de inserţie şi întreprinderi sociale, prin dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupuri vulnerabile, pe termen scurt sau mediu, pentru integrarea treptată a acestora pe piaţa muncii în economia reală, precum și susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social.
Pentru îndeplinirea obiectivelor economiei sociale, entitățile în domeniu desfășoară, în principal, activități de interes general precum: producerea de bunuri, prestarea de servicii sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia; promovarea, cu prioritate, a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, dar și dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate acestora; dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile
Scopul principal al economiei sociale, în comparaţie cu economia de piaţă, nu este obţinerea de profit, ci îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi oferirea de noi oportunităţi pentru persoanele dezavantajate sau care fac parte din grupuri vulnerabile. Această mișcare contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil în activităţi cu caracter social sau activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile comunităţii.
Economia socială aduce un beneficiu social comunității și dezvoltă forța de muncă, astfel persoanele defavorizate vor avea un loc de muncă stabil deoarece astfel se angajează persoane vulnerabile în scopul reinserţiei sociale. Aici, domeniul lor de activitate poate fi de orice tip şi perspectiva din care sunt privite este cea a reintroducerii pe piaţa muncii.
Economia sociala poate fi definită şi gândită şi ca iniţierea unei activităţi ce răspunde unei nevoi sociale identificate la nivel local sau naţional care respectă unele principii sociale: acces, non-discriminare, nevoie identificată, non-profit.